0747696601

1199
Durata
10 zile
Plecare
14.09.2024
Intoarcere
23.09.2024
Locuri disp.
3

Croazieră Italia – Grecia – Croația

Transport inclus la port cu microbus 8+1 Baia Mare/Satu Mare/Oradea  
Perioada 14.09 - 23.09.2024 , program in format pdf aici -> Croaziera Italia Grecia Croatia
Anul acesta descoperă Veneția - Puglia - Mykonos - Atena - Split într-o singură vacanță! Cunoaște frumusețea Italiei, a Greciei și a Croației și lasă-te purtat de vibrația acestor 3 mari țări europene. Partea bună e că ai ocazia de a vedea aceste frumoase destinații în timp ce beneficiezi de luxul de pe vasul de croazieră MSC Sinfonia. Ieși din zona de confort și vino să ai parte de experiențe noi!
Couple trip
Exclusive experience
Honeymoon
Party&fun
Senior travel

detaliat

Program

Expandează Toate
Ziua 1-2 14-15.09.2024 Sămbătă - Duminică

Pornire din România sâmbătă seara în jurul orei 20:00 cu sosire dimineața în Veneția în jurul orei 09:00. Mașina vă preia de acasă și vă lasă direct la portul de îmbarcare. Îmbarcare pe vasul MSC Sinfonia în jurul orei 10:00 după care aveți timp liber. Cabinele sunt pregătie de obicei de la ora 13:00 însă, odată îmbarcați, beneficiați de toate facilităile vasului. Vasul pornește din port la ora 16:00, dacă doriți puteți coborî de pe vas și să vizitați puțin Veneția cu condiția ca la ora 15:00 să fiți la vas. Peste noaptea se navighează.

Ziua 3 16.09.2024 Luni

Azi vasul ajunge în sudul Italiei, la Brindisi ( Lecce ) în jurul orei 16:00 . Aici vă recomandăm vizita la Alberobello unde veți găsi casele originale numite „Trulli” (singular „Trullo”) care au fost înscrise în anul 1996 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Desenele de pe acoperisuri au o semnificatie mistică, fiecare însemnând un anumit lucru. În plus, pe fiecare acoperiș e un anume stil de formă sculptată în piatră, aparținând unei familii, de aceea se pot vedea mai multe case cu aceeași sculptură pe acoperiș. Turul durează aproximativ 5 ore, iar costul aproximativ este de 90 euro/persoană. Vasul pornește din port la ora 22:00 . Noaptea se navighează.

Ziua 4 17.09.2024 Marți

Ziua de azi este dedicată relaxării și navigării. Vă puteți bucura de toate facilitățile de la bord, de la piscină la sala de forță, spectacole și diverse alte activităti organizate de către compania MSC. Azi va avea loc și seara căpitanului, o seară în care veți face cunoștință cu personalul de la bord și cu căpitanul, recomandăm pentru această seara o ținută de gală.

Ziua 5 18.09.2024 Miercuri

Vasul acostează în Grecia la Mykonos. Celebra insulă cunoscută pentru petreceri, peisaje și străduțe pitorești excelente pentru cei care doresc poze deosebite sau shopping. Totuși, nici iubitorii de plajă nu se vor plictisi aici. Puteți alege de la bordul vasului excursii la plajă sau în Mykonos town, tarife cuprinse intre 60 si 90 euro/persoană. Vasul va porni din port la ora 20:00.

Ziua 6 19.09.2024 Joi

Kalimera! Azi ajungeți în Atena, oarș care nu mai are nevoie de nici o prezentare. Vasul va opri în acest port de dimineața de la 7:00 și până după masa la ora 17:00. Vă recomandăm turul care include si Acropole, Plaka și Muzeul de arheologie, turul durează aproximativ 8 ore iar costul aproximativ este de 120 euro/persoană.

Ziua 7 20.09.2024 Vineri

După vizitele din Atena, azi este o nouă zi dedicată relaxării pe vas ( în cazul în care seara căpitanului nu a avut loc în ziua 4 ea va avea loc azi, compania MSC utilizează una dintre aceste două zile libere pentru seara căpitanului ).

Ziua 8 21.09.2024 Sâmbătă

Azi vasul acostează în Croația la Split. O zi dedicată acestei destinații de la 7:00 până la ora 16:00 când vasul va pleca din port. Puteți explora parcul național Krka în cadrul unui tur de 5 ore și apoi să vă relaxați la plajă sau, dacă sunteți pasionați de vizite, există un tur care include vizitarea orașelor Split și Omis. Tarifele variază de la 60 la 95 euro/persoană în funcție de excursia dorită.

Ziua 9-10 21-22.09.2024 Duminică - Luni

Debarcare în jurul orei 8:30, iar mașina vă va prelua de la port. Pentru a vă mai putea bucura puțin de Veneția veți fi transportați la portul de unde se poate lua ferryboat spre Veneția și aveți timp liber până la ora 15:00 când va avea loc returul spre casă. Sosire în România in jurul orei 05:00.

bine de știut

Informații tarif

TARIFE DINAMICE

1199 EURO/PERS LOC ÎN CABINĂ INTERIOARĂ

1399 EURO/PERS LOC ÎN CABINĂ CU HUBLOU

2999 EURO/2 ADULȚI + 1 COPIL SUB 18 ANI CABINĂ INTERIOARĂ

3499 EURO/2 ADULȚI + 1 COPIL SUB 18 ANI CABINĂ CU HUBLOU

SUPLIMENT CABINĂ SINGLE INTERIOARĂ 750 EURO

Expandează Toate
Tarifele includ

- transport cu mașina de 8 locuri din Baia Mare/Satu Mare/Oradea cu preluare de la domiciliu de pe raza acestor municipii

- bagaj de cală 20 kg/pers plus un rucsac

- cazare 7 nopți pe vasul de croazieră MSC Sinfonia cu 3 mese/zi incluse : mic dejun, prânz și cină în regim bufet sau în regim a la carte

- taxă hotelieră de vas

- gustări între mese

- apă și cafea incluse la dozatoarele de pe vas pe tot parcursul zilei, dimineața și sucuri

- divertisment live de tip Broadway de la recitaluri muzicale până la spectacole în teatrele de la bord (pentru vasele din clasa Lirica: MSC Lirica, MSC Sinfonia, MSC Opera si MSC Armonia e nevoie de rezervare în prealabil pentru spectacole și aceasta se poate face la recepția vasului, de pe monitoarele de la bord sau de pe telefonul/tableta dvs. conectându-vă la rețeaua WI-FI a vasului)

- accesul la sala de fitness cu vedere panoramică la terenurile de sport exterioare și la pista de jogging exterioară

- accesul la jacuzzi,  jocuri de copii, piscine, petrecerile de pe punte, cluburi

- accesul la toate zonele special amenajate pentru copii precum și la programele și activitățile special desfășurate pentru aceștia, accesul la bibliotecă și la sala de jocuri

- accesul la cazino, cluburi de noapte și discoteca (participarea la jocurile din cazino nu este inclusă)

-taxele portuare și guvernamentale (incluse în tariful final)

Tarifele nu includ

- asigurarea medicală și storno opționala

- excursiile opționale în porturile de debarcare

- orice alte cheltuieli personale la bordul vasului de croazieră sau în cadrul excursiilor

- opțional pachet de băuturi all inclusive alcoolice și non alcoolice la 295 euro/pers/sejur sau pachet băuturi non-alcoolice la 190 euro/pers/sejur

- opțional pachet wi fi la bord 85 euro/diszpozitiv

Condiții de călătorie

Pașaport electronic valabil minim 6 luni de la data călătoriei.

Condiții de înscriere

Avans 600 euro/persoana și diferența până la data de 31.07.2024.

Informații utile

Aceasta nu este un grup organizat cu ghid. Mașina vă lasă direct la vas, iar la retur vă preia de la vas. Pe durata croazierei excursiile și celelalte servicii sunt organizate de către compania MSC, excursiile locale nu vor fi în limba română ci doar în engleză, germană sau franceză. Programul expus pe zile pe durata croazierei este doar o recomandare.

the agency

Servicii

Autocar
Vas croazieră
Transfer de grup
Cazare
Masă
Grup
BACKGROUND

Login